Antrenorul Dario Bonetti a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că Paul Anton ar putea juca din nou pentru Dinamo, dar cu siguranță că mijlocașul nu va fi pe teren în meciul de vineri cu Farul Constanța.
Tehnicianul „câinilor” s-a arătat încrezător în șansele lui Paul Anton de a reveni în echipă, după ce mijlocașul și-a petrecut ultima perioadă, în care a fost în conflict cu clubul, accidentat. Dario Bonetti speră că se va putea baza pe serviciile sale începând cu meciul cu FC Argeș, în contextul în care pentru Dinamo evoluează preponderent jucători din propria academie.
Dario Bonetti s-a declarat, în schimb, îngrijorat de posibilitatea ca Deian Sorescu, omul de bază al „haitei”, să se transfere în străinătate.
Antrenorul Dario Bonetti a afirmat în repetate rânduri că așteaptă cu sufletul la gură revenirea lui Paul Anton în echipă, în contextul în care bistrițeanul este unul dintre puținii jucători cu experiență rămași în lotul lui Dinamo. „Paul Anton este pe drumul bun, sperăm să-l avem la meciul următor, să fie totul bine. Sper pentru Dinamo, pentru fani și chiar și pentru mine ca viitorul lui Anton să fie la Dinamo”, a spus Dario Bonetti în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Farul Constanța, programat vineri.
Antrenorul s-a declarat speriat de perspectiva pierderii lui Deian Sorescu, motorul echipei în acest start de sezon, starul „câinilor” aflându-se în atenția mai multor cluburi din străinătate: „Dacă îl pierdem pe Sorescu, vom avea o problemă mare. Dar, vom avea o soluție financiară bună pentru a rezolva câteva probleme. Cu banii poți cumpăra alt jucător”.
În perspectiva meciului cu Farul Constanța, din etapa a cincea a Ligii 1, italianul s-a declarat onorat că îl va înfrunta pe Gheorghe Hagi, despre al cărui proiect spune că ar trebui copiat de toate celelalte cluburi din țară. Cei doi s-au întâlnit și în timpul carierei de jucători ca adversari, dar s-au și antrenat pentru scurt timp împreună la Brescia, sub comanda lui Mircea Lucescu.
„Pe Farul o știm, e o echipă foarte bună, joacă bine, au un proiect bun de mulți ani. Am jucat împotriva Stelei și cu naționala aici, dar nu mai țin minte dacă Hagi era atunci la Steaua cu Lăcătuș și acea generație. Nu mai țin minte. Dar, îl cunosc. E o legendă pentru fotbalul de aici și din lume, e un antrenor foarte inteligent și cred că în România trebuie să se urmeze proiectul lui. Acesta este viitorul și pentru echipa națională”, a mai spus Dario Bonetti.
Știu că meciul cu Farul este sold-out, nu ne surprind cu nimic fanii noștri. Suntem bucuroși, dar ne și responsabilizează suplimentar!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER